Cum se raportează medicul de familie care îngrijește mama antenatal și postnatal la suferința maternă și la nou născutul și sugarul în dificultate

 

Un caz maternologic al medicului Daniela Marincaș

 

  In urma observației timp de mai mulți ani a gravidelor și apoi a mămicilor și bebelușilor pe care i-am avut în grijă, am ajuns la o concluzie: în unele cazuri am fost cu siguranță în impas.

  Nu mi-am putut explica medical alopat anumite simptome curioase, neobișnuite, pe care le-am întalnit la gravide sau la femeile ce au născut recent sau care își îngrijesc bebelușii.

  Unele lucruri le-am înțeles mai bine grație homeopatiei, dar nu pe toate.

  Altele s-au luminat prin informațiile de primaristică primite de la unul dintre maeștrii mei .

  Abia în ultima vreme, maternologia mi-a adus un plus de informație prețios.

  Și am să vă exemplific un caz : cu mulți ani în urmă am avut ocazia să înscriu pe listă și să urmăresc un nou născut, aparent normal, care de la un moment dat a refuzat să mai bea lapte în stare de veghe. Accepta sa fie hranit doar” în somn”, așa cum relata mama , anxioasă, obosită și depășită de problema alimentării.

   Pe atunci, nu am reușit să înțeleg de ce acel copil primea laptele, dat de altfel cu biberonul (lapte praf), doar în somn.

   De fapt, ceea ce nu am văzut atunci era tocmai dificultatea maternă, până la prăbușire (epuizare fizică și psihică), lipsa legaturii mamă-copil; o mamă depășită de situație, dar care mima normalitatea din străfundurile ființei ei și un copil retras în sine, exact așa cum este descris în maternologie, blocat la limita între existența omogenă și totală a uterului și lumea în care s-a născut fizic, dar nu a fost primit (contactul emoțional și fizic cu mama sa).

  Copilul așteaptă, rămâne acolo “la poarta” de intrare a acestei lumi, de unde doar mama poate să-l primescă, să-l asigure că totul este în regulă, să-i reclădească pas cu pas încrederea și trăirile pe care le-a avut în uter.

  Și cum: prin oglindirea unul în celălalt (privirea) și prin actul de a fi hrănit (alăptarea la sân sau biberon).

  Astfel copilul semnalează că mama  are probleme, el fiind primul diagnostician; noi medicii, de la el vom primi primele informații că lucrurile nu stau atât de bine între el și mama, și că ambii au nevoie de ajutor specializat, maternologic.

  Concluzia: cazul acesta a rămas pentru mine încă o necunoscută; nu știu cum a evoluat pe termen lung copilul, ce performanțe are acum, ce l-a scos din starea de retragere în sine.

  Dar știu că, de acum mă preocupă în mod clar și firesc, în dezvoltarea nou născuților și a mamelor din grija mea, nu doar evoluția  parametrilor fizici, nu doar simptomatologia cu care se prezintă, ci și legătura emoțională care se realizează între ei, legătura esențială pentru evoluția pe termen lung a nou născutului, sugarului, copilului mic, preșcolarului, școlarului, adolescentului și adultului care va deveni.

 

  Martie 2014


ADULTUL nu se supara, nu se cearta, are compasiune si intelegere pentru orice. Pare ca nimic din lumea aceasta nu-l poate tulbura, totul poate fi rezolvat, solutionat, nu-i este frica sa traiasca in prezent si-si poate indeplini cu intelepciune si blandete rolul de PARINTE : el POATE SA AJUTE SI SA PROTEJEZE copilul.

Omul este ADULT cand a invatat ca dragostea si fericirea vin din interior si nu din exterior.


Va asteptam cu detalii pe retelele de socializare si pe site-urile www.marincas.ro ,  www.maternologia.ro www.daniela-marincas.php