Vorba aceea, daca as fi primit un banut de cate ori am auzit expresia “ai grija, se invata in brate” cu siguranta as fi locuit acum intr-o vila incapatoare, pe malul marii si pana ar implini David un an, as ridica una si la munte, asa, nu cumva sa ma plictisesc iarna la mare.

Copilul meu nu a fost invatat in brate, asa s-a nascut, dorind sa se lipeasca de trupul meu, cautand sa il iubesc la fiecare pas facut. Nu stiu cum au fost ai vostri, probabil tot la fel. Si totusi, “sfatuitorii” sunt de alta parere. Ei sustin ca acesti “monstruleti” care nu stiu a vorbi inca, dar se pare ca detin arta santajului, pot fi “imblanziti” cu usurinta, prin ignorare, pentru a scapa de pericolul de a-ti tine prea mult copilul in brate. Mare pericol, ce-i drept! Intotdeauna prea multa iubire a daunat si din prea multa iubire s-au nascut numai copii rasfatati precum “dl Goe”.

Copiii isi traiesc primele lor 9 luni de viata intr-o lume perfecta, ascultand muzica inimii mamei, imbratisandu-o in fiecare secunda, stiind ca acolo este casa lor. Apoi, brusc, ajung intr-o alta lume, atat de diferita, probabil infricosator de diferita, intr-o lume in care primesc mancare cand plang, sunt schimbati cand cineva hotaraste ca este timpul, sau cand plang iar, intr-un loc plin de lumina, zgomot, oameni, unde singurul element cunoscut este mama. Tu cum te-ai simti oare?  Cum ar fi daca nu ai putea sa iti iei singur o cana cu apa cand ti-ar fi sete? Daca ar trebui sa stai zeci de minute tintuit intr-un loc, sa privesti un tavan alb si 3 plusuri atarnate? Cum ar fi sa te doara groaznic o masea dar sa nu primesti tratament pentru ca medicul nu intelege ce spui si apoi te mai si dojeneste “ce tot plangi atat”? Ar fi greu, nu? Imagineaza-ti acum, faptul ca in aceste momente, cand nu stii altfel cum sa comunici, decat prin strigat fara de cuvinte, ar veni “mama”, stii tu, cea cu lumea perfecta, te-ar privi lung, uneori incruntat, te-ar intreba, intr-o limba pe care, de altfel, nu o cunosti, “de ce plangi” si ar pleca, ca na’, e periculos sa iei omul in brate.

Oricat de periculos ar suna, luatul in brate nu creeaza dependenta si nici nu formeaza un copil dependent de fusta mamei. Orice bebelus isi doreste sa vada si mai ales sa simta mama aproape. Frecventa tine de capacitatea lui de a putea realiza activitati la varsta respectiva si de cat de pronuntata este anxietatea de separare. Aceasta apare aproximativ la 7-8 luni, urmand ca in jurul varstei de 2 ani sa intre in declin.

Cu cat esti mai aproape de copil si ii raspunzi la nevoile pe care le are, cu atat el se va simti mai in siguranta si va deveni din ce in ce mai independent, stiind ca mama este mereu acolo, pentru el.

Copilul meu adoarme de cele mai multe ori plimbat in brate. E greu uneori, e mai usor folosind sistemul ergonomic, devine si mai usor in multele momente in care, simtindu-ma obosita de kilogramele lui, il ridic usor in sus, imi lipesc fata de fata lui si astept. Intotdeauna imi mangaie obrazul ca si cum ar vrea sa spuna “mami, stai aici, am nevoie de tine, te iubesc”. Ramanem asa lipiti. Ii miros pielea. Miroase a fericire si iubire.

Copilul meu m-a imbratisat pe dinauntru timp de 9 luni si il voi lasa sa ma imbratiseze pe din-afara de cate ori va vrea el … oricat de “periculos” ar fi.

preluat de pe http://www.funparenting.ro/copiii-se-invata-in-brate/